Vania Atudorei – Jurnal de întâlniri excepționale

Luni, 11 Octombrie 2021, începând cu ora 11:00, la Universitatea Ștefan cel Mare Suceava (USV) va avea loc lansarea volumului intitulat Jurnal de întâlniri excepționale de Vania Atudorei,

Vania Atudorei - Jurnal de întâlniri excepționale

Stabilit în Canada, prof.univ.dr. Vania Atudorei este microbiolog federal al RMCCM (Registered Microbiologist of Canadian College of Microbiologists) și supervizor al Departamentului Farmaceutic al Eurofins, Montreal, cu dublu doctorat în microbiologie (Elveția și Canada) și cu o experiență de peste 40 de ani.

Născut la Botoșani, consacratul Academician spune: Botoșanii mi-au dat cultura si aripile care mi-au permis mai apoi să zbor în America de Nord, Africa, America Centrală, America de Sud și multe țări ale Europei.

Experienţa profesională a renumitului profesor cercetător este una impresionantă, îndeplinind de-a lungul carierei sale numeroase înalte responsabilități în domeniul cercetării științifice:

  • Director General al Companiei Farmaceutice STERIGEN – Upton, Gubca, Canada;
  • Profesor titular în Tehnologii de fabricarea medicamentelor – Colegiul Gerald – Godin, Montreal, Canada;
  • Profesor de Tehnologii agroalimentare la Universitatea Guelph – campusul Alfred, provincial Ontario;
  • Director de Laborator de Microbiologie, Bodycote Canada-Laval;
  • Director de Laborator de MICROBIOLOGIE – NEOPHARM, CANADA – BLAINVILLE;
  • Director de Laborator de Microbiologie – Biopharm Canada – Laval;
  • Director adjunct de Laborator de Microbiologie – Spitalul General Delemont, Jura, Elveţia;
  • Microbiolog Şef în Ministerul Mediului, Oficiul Apelor şi Protecţia Naturii – Jura,Elveţia;
  • Şef de Laborator Microbiologie – Uzina de Medicamente Terapia, Cluj-Napoca, România;
  • Expert internaţional ONU şi Banca Mondială pentru ţări din Africa – ACDI – Agenţia Canadiană de dezvoltare Internaţională : (Maroc, Mauritania, Senegal);
  • Fondator al Asociaţiei AZP Canada pentru companiile farmaceutice, prim-vice Preşedinte.

În plan diplomatic, are contribuții personale la dezvoltarea relațiilor dintre România și Canada. A susținut comunitatea academică prin schimburi de studenți, înfrățiri de orașe și instituții de învățământ, de artiști, burse pentru studenții români…

Întrebat despre opinia sa referitoare la actuala situație pandemică, Profesorul Atudorei afirmă: Nu-mi este teamă de acest virus pentru că îl cunosc foarte bine.

Prezentarea volumului va fi realizată de doamna prof. univ. dr. Lora Bostan, istoric literar de la Universitatea Yurii Fedkovici din Cernăuţi.

Taragotistul Dumitru Dobrican este invitatul autorului.

Directorul Bibliotecii USV, prof. univ. DHC. Sanda Maria Ardeleanu, va fi amfitrionul acestei întâlniri.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Scroll to Top