În fiecare an, în ziua de 20 martie, 80 de ţări şi guverne de pe cinci continente, având statutul de membri sau observatori ai Organizaţiei Internaționale a Francofoniei, sărbătoresc Ziua Internațională a Francofoniei.

Ziua Internațională a Francofoniei

Este ocazia pentru o pledoarie în favoarea multilingvismului, a descoperirii tradiţiilor și culturilor diferite, un prilej pentru a pune în valoare bogăţia, diversitatea francofoniei culturale şi pentru a creşte atractivitatea acesteia în lume. Ca urmare, peste tot au loc întâlniri cu artiști și scriitori, conferințe, ateliere și spectacole care ilustrează vitalitatea limbii franceze și diversitatea formelor de expresie.

Județul Suceava, care ocupă locul întâi în țară din punctul de vedere al numărului de elevi care învață limba franceză și este unic în lume prin proiectul Francofonia în comunitate, se integrează perfect în contextul plurilingvismului francofon.

Miercuri, 20 Martie 2019, începând cu ora 17:00, la Biroul Francez, sunteți invitați să încurajați micii francofoni,care vor repeta lexicul casei și vor învăța verbul être prin diverse jocuri și activități propuse de Mariana Șovea și de Maxence Caron.

Începând cu ora 18:00, vă invităm să ne fiți aproape la lansarea cărții Theodor Cazaban ou la révolte silencieuse de Gina Puică și a revistei Rythmes, couleurs et paroles francophones, numărul 1/2018. Vor participa Elena Brândușa Steiciuc, Mariana Șovea, Constantin Severin și Maxence Caron.

La ora 19:00, participanții la aceste activități sunt invitați să schimbe impresii și gânduri în jurul unui „pot francophone”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *